Declarații notariale
Exista numeroase situații în care vi se solicita să prezentați o declarație pe propria răspundere. De regulă, este vorba de situații care nu pot fi probate prin alte mijloace (sau probarea lor este dificilă), în consecință se apelează la aceasta forma de probă.
Codul Penal Art. 292 - Falsul în declaraţii
Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Prețul unei declarații: € 100.00 cu legalizare notarială și apostilă, redactată în limba română sau engleză
€ 130.00 cu legalizare notarială și apostilă, redactată în limba română și engleză
Declarația pe propria răspundere
Declarația pe propria răspunde presupune faptul că declarantul își asumă în întregime conținutul declarației, iar în caz de afirmații false sau mincinoase va intra sub incidența legii penale (art. 292 Cod Penal pentru fals în declarații).
De aceea, este foarte important ca, atunci când semnați o declarație pe propria răspundere, să fiți siguri de ceea ce afirmați, pentru a nu suporta ulterior rigorile legii.
Fiind o declarație pe propria răspundere, notarul nu va face verificări în legătura cu ceea ce declarați.
De aceea, in principiu, pentru autentificarea unei astfel de declarații, nu este nevoie decât de prezența d-voastra și de actul de identitate.
Totuși, dacă invocați o anumită calitate pentru a face acea declarație (de proprietar, de părinte, de reprezentat al unei societăți, de moștenitor etc.), atunci va trebui să faceți dovada acelei calități.
Cum se întocmeşte declarația?
Pentru realizarea declarației, declarantul trebuie să se prezinte în fața Notarului Public
cu următoarele date:
- numele și prenume,
- data nașterii,
- locul nașterii (localitate, județ / raion)
- seria și număr card identitate / buletin
sau
- seria și număr pașaport
- data eliberării actului de identitate,
- codul numeric personal,
- adresa în România / Moldova
- adresa în Irlanda (pentru apostilare)
Tocmai din acest motiv o declarație poate fi realizata în prezența oricărui Notar Public din țară sau străinătate.
Pentru cele realizate în străinătate este necesară apostilarea pentru a fi acceptate de autoritățile române sau moldovene.
Tipuri de declarații
- declarații privind statutul civil al persoanei (adopție, căsătorie, cetățenie, recunoașterea paternității, de schimbare a numelui);
- declarații de acceptare a succesiunii;
- declarații de renuntare la succesiune;
- declarații de notorietate;
- declarații de revocare a procurii;
- declarații de revocare a testamentului
- declarații privind valorificarea unor drepturi prevăzute de legi speciale și de protecție socială, și anume:
- ajutor de șomaj, ajutor social,obținerea alocației de stat pentru copii, acordarea burselor pentru elevi și studenți,
- stabilirea sau valorificarea drepturilor foștilor detinuți politici, veteranilor de război și a văduvelor acestora, valorificarea drepturilor persoanelor handicapate.
- orice alt fel de declarații pe propria răspundere ce nu conțin prevederi ilicite sau imorale.
NOU !
Pentru cei din zonba metropolitană Dublin avem posibilitatea să oferim serviciile legale ale Commissioner for Oaths direct la biroul MediaRos Limited.